Repartizare computerizată 2025: 97,8% dintre elevii suceveni au fost admiși în licee


Intră acum și în grupul de

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul admitere.edu.ro rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat pentru absolvenții clasei a VIII-a din județul Suceava, care au susținut Evaluarea Națională (EN VIII) pentru anul școlar 2025-2026.

Potrivit ISJ Suceava, din totalul de 4.991 de candidați cu opțiuni completate, 4.891 de elevi (97,8%) au fost repartizați, lăsând 223 de locuri libere.

Au rămas nerepartizați 105 candidați, care vor participa la etapele următoare.

În fazele speciale anterioare, au fost admiși 335 de elevi la specializări vocaționale, 168 la specializări vocațional-militare, 31 pe locurile rezervate elevilor romi și 37 pe locurile rezervate CES în învățământul de masă.

Conform calendarului admiterii, între 24 și 29 iulie 2025, elevii repartizați vor depune dosarele la unitățile de învățământ liceal alese.

Soluționarea situațiilor speciale este programată pentru 30, 31 iulie și 1 august 2025 de către comisiile județene de admitere.

A doua etapă a admiterii, destinată elevilor din seria curentă și celor din seriile anterioare sub 18 ani la începerea cursurilor, se va desfășura între 1 și 19 august 2025, sub coordonarea comisiei județene.


Intră acum și în grupul de