Intră acum și în grupul de
Sâmbătă, 26 iulie 2025, stadionul din Gura Humorului a fost gazda unui turneu național de mini-rugby, care a reunit aproximativ 320 de copii cu vârste între 7 și 12 ani, veniți din mai multe județe ale țării, inclusiv București.



Evenimentul a atras sute de spectatori, printre care și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a fost prezent pentru a-i susține pe micii rugbiști.
Șoldan, care s-a întâlnit recent cu președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, în cadrul unei vizite la CJ Suceava, a lăudat atmosfera vibrantă de pe stadion, unde copiii s-au bucurat de joc, iar părinții i-au încurajat cu entuziasm din tribune.
„Stadionul era plin de viață, atât pe teren, cât și în tribune”, a declarat președintele CJ Suceava.
Acesta a felicitat organizatorii pentru reușita evenimentului și a subliniat importanța promovării sportului în rândul copiilor, ca prioritate pentru sănătatea și educația acestora.
„Să aducem cât mai mulți copii la sport ar trebui să fie o prioritate la nivelul fiecărei comunități din județ, dar și o strategie la nivel național”, a adăugat Șoldan, exprimându-și dorința ca astfel de acțiuni să se multiplice pe terenurile de sport din județul Suceava.
Intră acum și în grupul de