Intră acum și în grupul de
Patru minori din localitatea Straja, judeţul Suceava, sunt cercetaţi penal de către poliţişti după ce au fost prinşi în miezul nopţii fugind cu bunurile furate dintr-un magazin din Rădăuţi.
“În urma cercetărilor, s-a stabilit că minorii, în baza unei înțelegeri prealabile, la propunerea celui mai mare dintre ei, suspect de comiterea mai multor furturi prin efracţie aflate pe rolul Biroului investigaţii criminale Rădăuţi, au spart cu un clește gratiile metalice de la o fereastră, precum si lacătul de la ușa de acces și au pătruns în depozitul de la subsolul unui magazin din Piața Hipodrom Rădăuți”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Pentru realizarea furtului, minorii erau dotaţi cu toate sculele necesare, poliţiştii găsind asupra lor o rangă metalică, un cleşte, un cuţit şi un instrument cu diamant pentru tăiat sticla. Ajunşi în interiorul magazinului, minorii au furat tot ce au găsit fiind vorba de alimente şi produse industriale aflate expuse pe rafturi, bunuri a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 1.000 de lei.
“Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluţionat procedural, suspecţii fiind cercetaţi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.