A aparut brosura care ii lamureste pe parinti cu privire la inscrierea copiilor in invatamantul primar. Afla aici ultimele noutati (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a elaborat o broşură în care sunt prevăzute toate etapele necesare înscrierii copiilor în clasa pregătitoare pentru şcoală, respectiv în clasa I, a informat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Petru Carcalete, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi.

Potrivit acestuia, ca element de noutate, la nivelul IŞJ Suceava va fi întocmită o comisie care va avea ca menire să evalueze dezvoltarea psihosomatică a preşcolarilor în cazul în care aceasta se impune. „Evaluarea se va face de către specialiştii noştri din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, până la înscrierea copiilor, astfel încât să se ştie dacă copilul respectiv poate fi înscris în clasa I sau la grupa pregătitoare pentru şcoală”, a explicat Carcalete. El a precizat că la ora actuală, broşurile se găsesc în toate grădiniţele din judeţul Suceava într-un număr egal cu cel al copiilor care împlinesc 6 ani până la data de 31 decembrie, dar şi la şcolile unde se doreşte înscrierea copiilor.

Precizăm că din broşura elaborată de MECTS părinţii pot afla detalii despre: vârsta şi condiţiile de înscriere a copilului în clasa pregătitoare pentru şcoală, sau în clasa I, clasa în care pot fi înscrişi copiii cu cerinţe educaţionale speciale, locul şi momentul la care se va face evaluarea dezvoltării copilului, înscrierea copilului la o şcoală cu predare în limba unei minorităţi naţionale, depunerea dosarelor, formalităţile de înscriere ş.a.


Intră acum și în grupul de