Intră acum și în grupul de
Conform datelor pe care le deţinem, este vorba de două autotrenuri pe DN 2 în dreptul localităţilor Dărmăneşti şi respectiv Bălcăuţi, iar unul pe DN 29 în dreptul localităţii Dumbrăveni.
Ninsoarea abundentă a determinat totodată formarea unui strat de zăpadă ce măsura luni dimineaţă 13 cm în oraşul Broşteni şi 40 de cm în comuna Cârlibaba. Nici frigul nu i-a ocolit pe suceveni staţiile meteo înregistrând temperaturi de -14 grade la staţia meteo Suceava, -11 în Poiana Stampei şi -15 la staţia Rădăuţi.
Din fericire, potrivit aceloraşi surse, intervenţia cu toate utilajele de deszăpezire a determinat ca toate drumurile naţionale şi judeţene să fie menţinute în stare de funcţionare.
Până acum, pe raza judeţului Suceava, a fost confirmat un singur caz de deces din cauza frigului, fiind vorba despre o persoană de 72 de ani din comuna Şcheia, care s-a stins din viaţă pe data de 31 ianuarie. La centrele de adăpost social din judeţ au fost duse până în prezent 78 de persoane fără locuinţă sau găsite în stare de hipotermie.