Intră acum și în grupul de
Contestaţia lui Burciu a fost depusă la Biroul electoral, care a înaintat-o spre soluţionare Senatului Universităţii. În contestaţie, prorectorul acuză că rectorul în funcţie, prof.univ.dr.ing. Adrian Graur, a utilizat întreaga infrastructură de care dispune pentru a-l susţine pe Valentin Popa, care provine din aceeaşi facultate cu rectorul şi că, mai mult, a încălcat cadrul legal şi normele etice, fapt care a dus la vicierea rezultatului.
Burciu arată că întreaga reţea intranet şi internet a universităţii, inclusiv supravegherea tehnică au fost direcţionate în favoarea unui singur candidat, emisiunile Radio USV, al universităţii sucevene, au avut în vedere susţinerea deschisă a unui singur candidat.
Totodată, el susţine că la vicierea alegerilor au contribuit presiunile psihologice exercitate personal sau prin interpuşi de rector asupra unor lideri formali şi informali puternici, dar şi asupra membrilor Biroului electoral cărora le-a cerut să ignore Ordinul Ministrului Educaţiei din 16 februarie privind derularea alegerilor pentru funcţiile de rector care sublinia că la deschiderea urnelor vor participa şi reprezentanţii delegaţi de MECTS.
În fond, Aurel Burciu arată că rectorul a luat la cunoştinţă din data de 16 februarie de prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei privind derularea alegerilor ce prevede că nu au drept de vot cadrele didactice universitare şi de cercetare care au depăşit vârsta pensionării la data scrutinului, dar şi că la deschiderea urnelor trebuie să participe un reprezentant al MECTS.
Prorectorul mai cere rectorului în funcţie să se autorecuze, iar scrutinul să fie repetat, iar de organizarea noilor alegeri să se ocupe decanul de vârstă al Senatului Universităţii.
Aurel Burciu a declarat că a aflat că Biroul Electoral a transmis contestaţia spre soluţionare Senatului Universităţii. „Aştept cu bună-credinţă răspunsul Senatului”, a spus Burciu.
În urma alegerilor desfăşurate în 17 februarie, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost ales Valentin Popa, care a obţinut cu 19 voturi mai mult decât contracandidatul său, Aurel Burciu.