Acasă Actualitate Carutas din Voitinel, gasit cazut pe asfalt de catre un conducator auto...

Carutas din Voitinel, gasit cazut pe asfalt de catre un conducator auto ce a trecut prin zona


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 42 de ani din localitatea Voitinel, judeţul Suceava, a avut mare noroc în noaptea de luni spre marţi după ce, în stare gravă şi căzut pe şosea, a fost găsit de un conducător auto care a trecut întâmplător prin zonă.

Potrivit poliţiştilor, incidentul a avut loc în jurul orelor 22:00 pe DJ 178F, pe raza comunei Voitinel, în timp ce bărbatul conducea un vehicul cu tracţiune animală. Din cauza stării de ebrietate însă, s-a dezechilibrat şi a căzut din vehicul pe asfalt.



„În urma impactului cu solul, căruţaşul a suferit leziuni grave, rămânând pe carosabil, iar calul şi-a continuat deplasarea până la domiciliul proprietarului, la circa 300 m de locul accidentului, iar victima a fost găsită pe carosabil de către un conducător auto care se deplasa pe sectorul respectiv de drum”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

La faţa locului, a fost chemată o ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul municipal Rădăuţi, iar mai apoi acesta a fost transferat la principala unitate medicală din judeţ unde, după cum spun medicii, va sta cel puţin 20 de zile dacă nu survin complicaţii.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version