Politistii din cadrul Serviciului Rutier au trecut la amendarea pietonilor indisciplinati


Intră acum și în grupul de

Pe lângă conducătorii auto care nu respectă regulile de circulaţie impuse de legislaţia rutieră în vigoare, în atenţia lucrătorilor din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Suceava au intrat şi pietonii indisciplinaţi.

În acest sens, conform Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, pe parcursul zilei de marţi, a fost organizată şi desfăşurată o acţiune tematică pe linia disciplinizării pietonilor, precum şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii prin locuri special amenajate.

Rezultatele vorbesc de la sine, astfel că oamenii legii au fost nevoiţi să completeze peste 130 de amenzi în valoare totală de aproximativ 113 milioane de lei vechi. Pe lângă şoferii sancţionaţi pentru diferite abateri constatate, s-au trezit cu amendă şi 26 de pietoni.

În cadrul aceleaşi acţiuni, poliţiştii au mai reţinut 16 permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare a autoturismelor.


Intră acum și în grupul de