De duminica, se strica vremea! Meteorologii au emis o atentionare COD GALBEN, valabila si pentru judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri la prânz o atenţionare COD GALBEN de precipitaţii, intensificări ale vântului şi răcire accentuată a vremii, valabilă în intervalul 8 aprilie, ora 18.00 – 9 aprilie, ora 15.00.

Suceava se numără printre judeţele vizate de această atenţionare.

Astfel, în intervalul menţionat vremea se va răci accentuat în toată ţara. În Transilvania, Moldova şi în zona montană, în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni, precipitaţiile vor fi sub forma de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60 km/h, îndeosebi în estul ţării, şi de peste 80…90 km/h la munte.

În cursul zilei de duminică, vor fi ploi însemnate cantitativ la munte, precum şi în centrul şi estul ţării (local peste 20…25 l/mp).


Intră acum și în grupul de