Delegatie germana, intr-un schimb de experienta la ISU „Bucovina” Suceava


Intră acum și în grupul de

În baza bunelor relaţii pe care le are cu pompierii germani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a invitat o delegaţie din regiunea Baden-Württenberg, oraşul Ulm, pentru a efectua un schimb de experienţă în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Potrivit Biroului de presă din cadrul ISU Suceava, activitatea se derulează pe parcursul a cinci zile şi constă în prezentarea principalelor misiuni pe care pompierii suceveni le desfăşoară în zona de competenţă, precum şi a tehnicii de intervenţie din dotare.

Din delegaţia formată din şapte membri fac parte şi comandantul unităţii de pompieri profesionişti din oraşul Ulm, Hansjorg Prinzig, preşedinte de district al Asociaţiei de pompieri din regiunea Baden-Württenberg, Hans Klarer şi un referent specializat în voluntariatul onorific şi delegat ca manager al Crucii Roşie din oraşul Ulm, Jurgen Fiderer.

„Pe parcursul şederii în judeţul nostru, delegaţia germană, va vizita subunităţile Inspectoratului, instituţiile administrative ale judeţului, Crucea Roşie – filiala Suceava, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Satu Mare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.maj. Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de