Vinovatul de producerea incendiului de la Vatra Dornei este un localnic plecat sa caute bureti de primavara


Intră acum și în grupul de

Persoana care se face vinovată de producerea incendiului înregistrat pe parcursul zilei de duminică în zona Vatra Dornei, pe „Dealul Bârnărel” a fost identificată, iar în momentul de faţă, este cercetată penal în stare de libertate.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, după anunţarea producerii incidentului, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ordine publică planificat în serviciu. Acesta a ajuns pe strada Căprioarei, pe care a urcat aproximativ 1,5 km de la ultima casă, moment în care l-au întâlnit pe un localnic ce cobora pe drum.

Fiind întrebat de poliţişti, acesta a relatat verbal că a mers duminică dimineaţa pentru a vedea dacă au apărut bureţii de primăvară şi la întoarcere a făcut un grătar improvizat pentru a-şi frige carne şi slănină.

“Suspectul de comiterea faptei a fost audiat, recunoscând faptele comise şi de asemenea a fost efectuată conducerea în teren, cu această ocazie indicând locul în care a prins focul şi unde s-a extins. În urma consultării cu procurorul de caz cel în cauză este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, iar in funcţie de rezultatul pagubelor produse se va dispune soluţie procedurala legală”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

În urma incendiului de duminică, au ars aproximativ 30 de hectare de teren acoperit cu vegetaţie uscată şi pădure, fiind nevoie de intervenţia a sute de pompieri, militari şi angajaţi silvici pentru a stinge flăcările.


Intră acum și în grupul de