Si-a lovit cu salbaticie prietenul de pahar cu un cutit pe cand acesta era cu spatele

Consumul excesiv de băuturi alcoolice şi un conflict spontan au dus repede la o bătaie în toată regula între doi prieteni de pahar şi lovituri de cuţit pentru care un tânăr din localitatea Gura Humorului, judeţul Suceava, este căutat acum de poliţişti.

Potrivit datelor pe care le deţinem, totul a a avut loc în toiul nopţii de vineri spre sâmbătă, poliţia fiind sesizată despre cele întâmplate de cadrele medicale ale Secţiei de Urgenţe din cadrul Spitalului din Gura Humorului după ce un localnic de 27 de ani a fost adus în stare gravă cu trei plăgi înjunghiate.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că victima, împreună cu mai multe cunoștințe, au consumat în acea noapte băuturi alcoolice pe terasa unui restaurant din Gura Humorului, după care, în jurul orei 23:30, între doi dintre participanţii la masă a izbucnit un conflict spontan, ocazie cu care un tânăr localnic i-a aplicat victimei trei lovituri cu un cuțit în timp ce aceasta se afla cu spatele.

Persoanei înjunghiate i s-au acordat primele îngrijiri medicale la Spitalul Gura Humorului, după care a fost transferată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internată.

“Imediat după agresiune, autorul a părăsit locul faptei, nefiind identificat pană în prezent iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza urmând a fi soluţionată procedural în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite pentru victimă de medicina legală” ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.