Consiliul Local Rădăuți a aprobat interzicerea completă a jocurilor de noroc pe teritoriul municipiului


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local al Municipiului Rădăuți a aprobat, în ședința de vineri, cu unanimitate, proiectul de hotărâre privind interzicerea desfășurării oricăror activități de jocuri de noroc pe teritoriul orașului.

Inițiativa aparține primarului Bogdan-Andrei Loghin și se bazează pe prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026, care acordă consiliilor locale dreptul de a decide dacă pe teritoriul unității administrativ-teritoriale se pot sau nu desfășura astfel de activități.

Prin această hotărâre, Rădăuți devine prima localitate din județul Suceava care interzice complet jocurile de noroc (săli de păcănele, case de pariuri etc.), așa cum sunt definite de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

În referatul de aprobare, primarul Bogdan-Andrei Loghin subliniază impactul negativ al jocurilor de noroc asupra comunității:

  • creșterea dependenței și a problemelor conexe (anxietate, depresie, destrămarea familiilor);
  • degradarea zonelor urbane și disconfortul creat pentru locuitori;
  • accesibilitatea excesivă a minorilor, mai ales când sălile sunt amplasate în apropierea școlilor.

„Impactul negativ al jocurilor de noroc în mediul urban este semnificativ, afectând structura socială, sănătatea publică și economia locală”, se arată în documentul prezentat consilierilor.

Hotărârea urmează să fie comunicată Instituției Prefectului Județului Suceava și va intra în vigoare după parcurgerea procedurilor legale.


Intră acum și în grupul de