Casa din Solca, judetul Suceava, golita de bijuterii, dupa ce proprietara a inchis usa dar a lasat cheia in yala

Locuinţa unei femei în vârstă de 41 de ani din oraşul Solca, judeţul Suceava, a fost golită de bijuterii pe parcursul zilei de joi, după ce proprietara a plecat de dimineaţă de acasă.

Potrivit declaraţiilor oferite poliţiştilor, femeia a lipsit de la domiciliu în intervalul orar 08:00 – 18:00, iar la plecare, a închis uşa de acces în casă dar, a mai lăsat şi cheile în yala acesteia.

Conform datelor obţinute de la purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, când victima s-a întors acasă a observat că persoane necunoscute au vizitat locuinţa în lipsa ei din interior dispărând toate bijuteriile din aur pe care le avea femeia. Este vorba despre un inel cu piatră de aproape 11 grame, un inel tip verighetă de 5 gr, o pereche de cercei, o brăţară de circa 4 gr şi un lănţişor cu medalion, valoarea prejudiciului fiind estimată la circa 50 de milioane de lei vechi.

Poliţiştii încearcă acum să găsească autorii furtului şi să recupereze prejudiciul.