Cea de-a IV-a editie a Festivalului antiviolenta „NIGHT MUSIC” si-a desemnat castigatorii, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Sub sloganul “Consumă-ţi energia prin muzică, nu prin violenţă”, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului antiviolenţă “NIGHT MUSIC” desfăşurată la Suceava în perioada 5-21 mai 2012, şi-a ales câştigătorii, informează într-un comunicat de presă, preşedintele Asociaţiei “Youth Can Do It”, Vlad-Alexandru Grosar.

Potrivit acestuia, în cadrul celor două concursuri s-au întrecut 21 de tineri din Iaşi, Suceava şi Botoşani. Dintre aceştia, juriul format din artişti recunoscuţi la nivel internaţional au desemnat 7 câştigători care au fost premiaţi cu echipamente audio, cupe, diplome, tricouri şi sepci personalizate.

“Câştigătorii concursului de producţie muzicală – NIGHT MUSIC Producing Contest – Locul 1: Cyprotech (din Rădăuţi, Suceava); Locul 2: Andrei Igoraş (din Cristeşti, Iaşi); Locul 3: DJ Universallo (din Suceava).

Câştigătorii concursul de disk jockey – NIGHT MUSIC DJ Contest: Locul 1: DJ Squash (din Suceava, Suceava), Locul 2: Andrew T. (din Paşcani, Iaşi), Locul 3: DJ Universallo (din Suceava); Premiul special On’Off DJ School Iaşi: DJ Octavianno (din Suceava)”, se arată în document.

“În cadrul NIGHT MUSIC DJ Contest au întreţinut atmosfera şi dansatorii semifinalişti la << Românii Au Talent 2012 >> , trupa Keep The Vibe Alive din Galaţi. În perioada 5-18 mai 2012, acţiunile din cadrul proiectului, informaţiile antiviolenţă şi partenerii s-au promovat prin diverse materiale publicitare. După finalizarea acţiunilor, fotografiile realizate în cadrul acestui proiect, în care sunt prezentaţi tinerii artişti, dar şi partenerii evenimentului, au fost promovate la nivel naţional/internaţional pe internet”, se arată în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de