Cinci copii si o educatoare de la Gradinita “1,2,3” din Burdujeni, diagnosticati cu meningita

Trei copii din municipiul Suceava, ce au fost internaţi în cadrul Secţiei de Boli infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta “Sf Ioan cel Nou” Suceava, au fost diagnosticaţi marţi cu meningită acută virală.

Potrivit DSP Suceava, este vorba de o fetita de 7 ani internata in data de 31 mai si doi baieti de 6 si 7 ani internati pe 3 si 4 iunie. Pacientii erau colegi de grupa la Gradinita “1,2,3” cu program prelungit, din cartierul sucevean Burdujeni.

Specialistii DSP Suceava s-au deplasat urgent la unitatea scolara si s-au luat masuri de organizare a dezinfectiei si de recoltarea testelor de salubritate. Impreuna cu medicul scolar al gradinitei, s-a facut triajul clinic al copiilor.

Marti, dupa pranz, au mai fost internati 3 pacienti cu acelasi diagnostic : o educatoare si doi copii, de 4 si 7 ani .

Pacientii prezentau la debut : febra, cefalee, varsaturi si semne meningiene si au forme medii de boala.

Probele biologice recoltate au fost trimise la Bucuresti pentru investigatii virusologice suplimentare.

In situatii similare se recomanda inchiderea temporara a unitatii scolare, lucru comunicat Inspectoratului Scolar Judetean Suceava si administratiei publice locale de catre specialistii DSP Suceava.