Bataie ca-n codru pentru avere, intre doi frati din localitatea Stroiesti, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Averea a băgat zâzania între doi fraţi din localitatea Stroieşti, judeţul Suceava.

Potrivit datelor obţinute de la purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, în jurul orelor 22:00, fratele de 44 de ani, după ce a dat pe gât mai multe pahare cu băuturi alcoolice şi-a făcut curaj şi s-a deplasat la locuința părinților săi unde a purtat o discuție cu aceștia, exprimându-și nemulțumirea că ei locuiesc într-o anexă a gospodăriei, în timp ce fratele mai mic cu membrii săi de familie a ocupat toate încăperile casei, amenințând că a venit să-l scoată prin violență din imobil.

“Deși ambii părinți i-au cerut să înceteze acțiunile sale, omul a intrat în casă, unde l-a amenințat pe fratele său de 31 de ani cu moartea și a început să-l lovească cu pumnii, acesta fugind în curtea locuinței. Imediat a ieșit în curte și atacatorul, care a luat un par din lemn rezemat de poarta de la drum cu care s-a apropiat de fratele său cu intenția de a-l lovi”, ne-a declarat Gabriel Panţiru.

Speriat, fratele mai mic nu a stat pe gânduri şi a pus mâna pe primul obiect care l-a găsit fiind vorba despre o coasă aflată în căruţa din curtea gospodăriei și cu coada din lemn a coasei i-a aplicat două lovituri fratelui său, în zona capului, după care a fugit în grădină.

În mijlocul scandalalui, și-au făcut apoi apariția şi cel de-al treilea frate al celor doi implicați în bătaie care a intervenit pentru aplanarea conflictului ajutat de un nepot de 25 de ani, acesta din urmă fiind acuzat de iniţiatorul conflictului că l-ar fi lovit cu muchia unui topor pe timpul derulării incidentului.

“Având în vedere conținutul plângerilor prealabile formulate de persoanele implicate, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală fiind efectuate cercetări față de fratele de 31 de ani şi nepot pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faţă de cel de 44 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe”, a mai adăugat insp.princ. Gabriel Panţiru.


Intră acum și în grupul de