Alexandru Baisanu si Alexandru Radulescu sunt noii vicepresedinti ai CJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Cei 36 de consilieri judeţeni aleşi, din care unul în lipsă, au fost validaţi vineri, la şedinţa de constituire a CJ Suceava, în cadrul căreia au fost validate şi mandatele a patru supleanţi în locul lui Gheorghe Flutur, fost preşedinte al CJ Suceava, a lui Valerian Solovăstru, fost director al RNP Romsilva şi Daniel Cadariu, fost vicepreşedinte al CJ Suceava, aleşi pe lista PDL şi care au renunţat la mandat, precum şi a lui Cătălin Nechifor, care a optat pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava în care a fost învestit, renunţând la calitatea de consilier judeţean.

După validarea consilierilor judeţeni au fost desemnaţi şi cei doi vicepreşedinţi, fiind înregistrate doar două propuneri, ale USL, pentru Alexandru Băişanu, preşedinte al PNL Suceava şi pentru Alexandru Rădulescu, membru PSD, profesor de geografie în Fălticeni. Cei doi au fost aleşi prin vot secret, obţinând 26 de voturi „pentru” şi 11 „împotrivă” ceea ce înseamnă că au fost votaţi inclusiv de consilieri judeţeni ai PDL.

Noul preşedinte ales al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost instalat oficial în funcţie, joi seara, în prezenţa premierului României, Victor Ponta, a IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a mai multor parlamentari, consilieri judeţeni, locali, primari şi şefi de instituţii deconcentrate ale judeţului Suceava.

În urma alegerilor locale din 10 iunie, în CJ Suceava, USL are 19 voturi, ale celor 18 consilieri judeţeni şi al preşedintelui CJ, PDL are 15 consilieri judeţeni, iar PPDD are trei consilieri judeţeni.

Va prezentăm lista consilierilor judeţeni în mandatul 2012-2016:

USL:

Alexandru Băişanu – PNL
Carmen Agoutin – PSD
Brînduşel Nichitean – PNL
Virginel Iordache – PSD
Cristina Teodorovici – PNL
Gheorghe Iacob – PSD
Gheorghe Ghişovan – PNL
Alexandru Rădulescu – PSD
Niculai Bosancu – PSD
Ioan Piticari – PNL
Ovidiu Milici – PSD
Ilie Niţă – PNL
Mihai Grozavu – PSD
Tiberiu Beldiman – PNL
Ioan Abutnăriţei – PSD
Ovidiu Arganisciuc – PC
Nistor Tătar – PSD
Neculai Bereanu – PSD

PDL:

Vasile Ilie
Cristian Irimie
Mihai Creţeanu
Radu Pentiuc
Cristian Cuciureanu
Ioan Bădeliţă
Sorina Barbu
Mihai Voloşeniuc
Cătălina Culipei
Dan Dascălu
Paul Boncheş
Dorin Ţibeică
Gheorghe Niţă
Tudor Plăcintă
Virgil Pohoaţă.

PP-DD:

Adrian Artene
Sorin Grigore Isopescu
Mihai Artene


Intră acum și în grupul de