Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul s-a petrecut luni dimineaţă, aproape de orele 10:00, pe strada 28 Noiembrie din localitate.
Omul de pe excavator a pornit utilajul şi s-a apucat de treabă, însă la scurt timp, acesta s-a defectat, moment în care victima a încercat să-l repornească de la o bobină situată sub caroseria utilajului, motiv pentru care a intrat într-un spațiu situat între lamela nivelatoare a excavatorului și caroserie, lovind bobina cu un ciocan.
„În acel moment, excavatorul a pornit, iar lama acestuia s-a ridicat strivindu-l pe bărbat de caroseria utilajului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, care a adăugat că şoferul excavatorului se afla în momentul producerii accidentului în faţa utilajului sărind cât a putut de repede pentru a opri lama.
După ce l-a eliberat pe om, care era în stare de inconștiență, acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Siret pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă la scurt timp, a decedat în urma leziunilor suferite.