Intră acum și în grupul de
Din totalul celor 138 de cazuri, 74 provin din mediul urban şi 64 din mediul rural.
Reprezentanţii DSP Suceava, precizează că cele mai multe cazuri de meningită acută virală provin din municipiul Suceava, 71, iar dintre acestea majoritatea au domiciliu în cartierul Burdujeni.
Restul cazurilor provin din municipiul Fălticeni (2), oraşele Frasin, Liteni, Milişauţi, Salcea şi comunele Adâncata, Berchişeşti, Comăneşti, Drăgoieşti, Dumbrăveni, Fântânele, Hânteşti, Ipoteşti, Mălini, Moldoviţa, Siminicea, Frătăuţii Vechi, Şcheia, Şerbauţi, Stulpicani, Todireşti, Udeşti, Vereşti, Vultureşti, Zamostea şi Zvoriştea.
Reprezentanţii DSP Suceava mai menţionează că din totalul celor 138 de suceveni internaţi cu meningită, 72 au fost deja externaţi, iar două treimi dintre pacienţii confirmaţi cu această boală sunt de sex masculin.