Intră acum și în grupul de
Conform IPJ Suceava, incidentul a avut loc în jurul orelor 21:30, pe când soţii efectuau diferite lucrări de sezon în grădină. La un moment dat, între cei doi şi alte două persoane de sex masculin care au trecut prin zonă a avut loc o altercaţie verbală. Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 53 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, nu a stat mult pe gânduri şi a scos un cuţit cu care a înjunghiat-o pe femeie în umărul drept.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde de altfel s-a stabilit şi că femeia este însărcinată în luna a doua, urmând ca personalul medical să se pronunţe cu privire la eventualele complicaţii.
Cercetările sunt continuate de organele de poliţie sub aspectul comiterii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, urmând să se dispună procedural.