Bancomatul unei banci din municipiul Suceava, golit de 2.000 de lei


Intră acum și în grupul de

Bancomatul filialei din municipiul reşedinţă de judeţ a unei unităţi bancare sibiene a fost golit în weekend, de hoţi, aceştia reuşind să sustragă aproape 20 de milioane de lei vechi.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Suceava, furtul a fost anunţat organelor de ordine chiar de directorul filialei pe parcursul zilei de luni, sâmbătă şi duminică banca neavând program de lucru, după ce a văzut ca la ATM-ul unităţii a fost forţat şi sustras capacul fantei de eliberare a numerarului.

“Cu ocazia deplasării la faţa locului, s-a constatat că celelalte componente ale ATM-ului sunt intacte şi nu prezintă urme de forţare. Unitatea bancară nu a putut preciza valoarea prejudiciului ce urmează a fi comunicată ulterior, însă a declarat că potrivit primelor verificări din ATM-ul vandalizat ar lipsi suma de 2.000 lei”, ne-a comunicat IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.


Intră acum și în grupul de