Intră acum și în grupul de
Clădirea bibliotecii a fost vizitată de cei doi pe parcursul weekend-ului trecut, când instituţia nu are program de lucru. Depistat şi luat la întrebări de poliţişti, minorul a recunoscut fapta, spunându-le organelor de ordine că el a fost cel care a stat „de şase”, iar băiatul de 18 ani, după ce a spart un geam al sălii de lectură, a intrat în clădire de unde a sustras 4 calculatoare şi un sistem homme cinema.
„După comiterea furtului, cei doi au depozitat o parte din bunurile sustrase lângă clădirea bibliotecii, luând asupra lor trei monitoare, o unitate de calculator şi sistemul homme cinema. Bunurile lăsate lângă clădire au fost găsite între timp de un alt minor de 11 ani, care le-a transportat la domiciliu şi ulterior au fost recuperate”, ne-a declarat Gabriel Panţiru.
Până în prezent, hoţul major nu a fost de găsit, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării acestuia şi soluţionării procedurale a dosarului întocmit în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”.