Acasă Actualitate Medic veterinar pus sub control judiciar după eutanasierea ilegală a 662 de...

Medic veterinar pus sub control judiciar după eutanasierea ilegală a 662 de câini într-un adăpost privat din Berchișești


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus, prin ordonanța din 7 august 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un medic veterinar pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept.

Potrivit procurorilor, în perioada 21 decembrie 2023 – 4 aprilie 2026, inculpatul a eutanasiat, fără drept și cu încălcarea dispozițiilor legale, 662 de exemplare canine capturate și transportate la sediul unui adăpost privat din Berchișești.

Medicul  a invocat motive medicale precum boală cronică sau agresivitate, deși legislația permite eutanasierea doar în cazul bolilor incurabile atestate prin examen medical sau, în adăposturile publice, pe baza unei decizii emise de o persoană împuternicită de primar.

Din totalul de 662 de câini, 513 au fost eutanasiați pe motiv de agresivitate, 54 pe motiv de parvovirus, 34 din cauza unor traumatisme, 21 pentru fracturi, 17 pentru tumori, 11 pentru dermatită, 4 pentru stop cardio-respirator, câte unul pentru gastroenterită, bătrânețe și hemoragie (fără fișă de observație), iar 5 fără menționarea vreunui motiv.

Prin aceeași ordonanță, procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 7 august 2026 până la 5 octombrie 2026 inclusiv.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.


Intră acum și în grupul de