Acasă Actualitate Canalizare reabilitată fără săpătură pe strada Universității. Primarul Rîmbu: „Nu vreau o...

Canalizare reabilitată fără săpătură pe strada Universității. Primarul Rîmbu: „Nu vreau o canalizare de formă ci fiecare scurgere să fie conectată și funcțională”

Decenii la rând, infrastructura subterană de canalizare din Suceava a fost ignorată. Unele „grătare” erau doar decorative și mascau o iluzie bifată formal la fiecare ciclu electoral, a anunțat primarul Vasile Rîmbu.

Începând de anul trecut, Primăria a demarat lucrări de decolmatare a conductelor de canalizare gravitațională printr-un procedeu modern, fără săpătură (trenchless). Se utilizează un liner flexibil din fibră de sticlă, impregnat cu rășini care polimerizează sub acțiunea razelor ultraviolete. Lucrările se desfășoară, în special, noaptea, pentru a reduce disconfortul.

În prezent, pe strada Universității se reabilitează 220 de metri liniari de colector, precum și 7 cămine de vizitare. Utilajele pot fi văzute încă la orele dimineții, însă nu blochează circulația. Lucrarea de pe acest tronson va fi finalizată în maxim o săptămână.

„Nu ne oprim până nu terminăm. Nu vreau o canalizare «de formă», ci, în final, fiecare scurgere să fie conectată și funcțională”, a subliniat primarul Vasile Rîmbu.


Intră acum și în grupul de