Acasă Actualitate Autoutilitara pradata de hoti, dupa ce proprietarul acesteia a lasat-o descuiata

Autoutilitara pradata de hoti, dupa ce proprietarul acesteia a lasat-o descuiata


Intră acum și în grupul de

O autoutilitară parcată pe o stradă de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost prădată de hoţi pe parcursul nopţii dintre duminică şi luni, după ce proprietarul acesteia numai nu le-a trimis invitaţie scrisă spărgătorilor.

Potrivit cercetărilor efectuate de organele de poliţie, posesorul maşinii, un bărbat de 54 de ani din localitate, a făcut aproape tot ce trebuia pentru a se întâmpla acest incident, parcând autovehiculul pe o stradă aflată într-o zonă slab populată a oraşului, denumită „Capu Satului” şi lăsând portierele acesteia neasigurate cu sistemul de închidere.



Din interiorul maşinii, hoţii au sustras antena de emisie-recepţie fixată cu o ventuză de parbrizul autovehiculului şi staţia propriu-zisă aflată între scaune.

Potrivit IPJ Suceava, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version