Aproape 10 000 de paciente s-au prezentat la Centrul Județean de Planificare Familială și Contracepție Suceava în anul 2025 și în primele 7 luni ale acestui an, 40 la sută dintre acestea adresându-se pentru consiliere în vederea utilizării metodelor contraceptive, iar 60 la sută dintre femei pentru consiliere în prevenția cancerului de col uterin și efectuarea testului Babeș-Papanicolau.
Medicul Maria Bucșineanu, din cadrul Centrului Județean de Planificare Familială și Contracepție Suceava, a declarat pentru NewsBucovina că în anul 2025 au fost realizate 5635 de consultații la acest centru și au fost recolate 1362 de teste Babeș-Papanicolau, iar în primele șapte luni ale anului curent s-au efectuat 4300 de consultații și 800 de teste Babeș-Papanicolau.
Ea a spus că deși în România există metode contraceptive moderne, ce au în compoziție estrogen bioidentic, la fel ca în Uniunea Europeană, se constată un trend ușor descendent în folosirea metodelor contraceptive, mai ales în rândul persoanelor tinere care s-au adresat centrului, însă se înregistrează o creștere la femeile cu vârste cuprinse între 40 și 48 de ani, aflate în perioada de perimenopauză, de tranziție către menopauză, care au solicitat consiliere și prescriere de metode contraceptive.
Medicul Maria Bucșineanu a explicat că folosirea metodelor contraceptive moderne de către femeile din această categorie de vârstă are ca efect noncontraceptiv ameliorarea simptomelor din perimenopauză, respectiv bufeurile, transpirația abundentă, insomniile, modificarea dispoziției sau menometroragiile – menstruații foarte abundente și prelungite (menoragie) și sângerări neregulate care apar în afara perioadei de menstruație, existând contraceptive orale combinate care reglează tulburările de ciclu menstrual.
Ea a subliniat pentru adolescenți și tineri consilierea în cadrul centrului s-a axat atât pe informarea privind utilizarea metodelor contraceptive pentru prevenirea sarcinilor nedorite, cât și pe transmiterea informațiilor necesare pentru evitarea bolilor cu transmitere sexuală și conștientizarea semnalelor de alarmă în cazul acestor afecțiuni, precum și informații privind vaccinarea anti-HPV.
Medicul sucevean a arătat că prescrierea unei metode contraceptive este precedată de un examen clinic și investigații paraclinice pentru a se stabili dacă persoana este eligibilă în folosirea unei metode contraceptive, iar doctorul va recomanda varianta potrivită în funcție de istoricul medical, de rezultatul analizelor de sânge și de stilul de viață al pacientei .
„ Pentru adolescente, utilizarea metodelor de contracepție poate avea beneficii, întrucât reglează ciclul menstrual, reduce durerea și fluxul menstrual, ameliorează sindromul premenstrual, dar poate avea și efecte cosmetice reducând acneea severă și hirsutismul- pilozitatea excesivă”, a mai spus medicul Maria Bucșineanu.
Ea a menționat că utilizarea metodelor contraceptive în rândul femeilor cu afecțiuni cardiovasculare, cerebrale, boli hepatice sau cancere hormono-dependente, precum și în cazul unor paciente care urmează unele tratamente pentru epilepsie, prezintă anumite riscuri și de aceea pot exista contraindicații.
„Studiile arată că folosirea mai mult de 5 ani a metodelor contraceptive poate conduce la o scădere de opt ori a riscului de cancer ovarian și endometrial la vârstă adultă” , a precizat medicul Maria Bucșineanu.
Referindu-se la testele citologice Babeș-Papanicolau, medicul sucevean a arătat că acestea, împreună cu genotiparea HPV, sunt metode precoce de depistare a cancerului de col uterin.
”Testul Babeș-Papanicolau nu pune diagnosticul de displazie sau de cancer de col uterin, ci trage un semnal de alarmă pentru efectuarea unor investigații suplimentare, cum ar fi colposcopia, o procedură minim invazivă de examinare detaliată a colului uterin, testarea HPV și biopsia”, a menționat medicul sucevean adăugând că primul Paptest ar trebui efectuat în primii 2 ani de la debutul vieții sexuale, apoi frecvența recoltării testelor este anuală, sau o dată la doi ani, până la împlinirea vârstei de 65 de ani.
Ea a mai declarat că aproximativ 20 la sută dintre pacientele care au efectuat testul Babeș-Papanicolau au necesitat testări suplimentare.


La Centrul Județean de Planificare Familială și Contracepție din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, recent renovat și dotat cu mobilier medical specific printr-un proiect finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sunt acordate, printre altele, servicii de consiliere și prescriere de metode contraceptive, de monitorizare a pacientelor care folosesc metode contraceptive, de depistare și tratare a infecțiilor cu transmitere sexuală, de consiliere și recoltare a testelor pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, de consiliere pentru vaccinarea anti-HPV, consiliere pre și post avort, consiliere și prescriere a contraceptivelor de urgență în cazul persoanelor abuzate sexual etc.
Cei doi medici care acordă consultații, Aurelia Dobromir și Maria Bucșineanu, participă și la acțiuni de educație sanitară organizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, dar și la diverse campanii care au legătură cu activitatea Centrului Județean de Planificare Familială și Contracepție Suceava.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, a declarat pentru NewsBucovina că din anul 2024 și până în prezent în județul Suceava s-au înregistrat 170 de cazuri noi de cancer de col uterin, din care 77 în 2024, 64 de cazuri în anul 2025 și 29 de cazuri în 2026.
Intră acum și în grupul de






