Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat duminică dimineață, 23 august 2026, la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Mesteceni, comuna Vadu Moldovei, un lăcaș de cult vechi de peste 100 de ani, recent restaurat.




Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Alături de președintele Consiliului Județean s-au aflat primarul comunei Vadu Moldovei, Iulian Amariei, primarul comunei Forăști, Brăduț Avrămia, și numeroși locuitori veniți la sărbătoarea comunității.
„M-am bucurat să fiu alături de comunitatea din Mesteceni. Felicitări tuturor celor care au pus umărul la restaurarea acestei biserici și care au avut grijă ca un loc atât de important pentru comunitate să fie păstrat și pentru generațiile următoare”, a scris Gheorghe Șoldan.
Intră acum și în grupul de





