Interes scazut din partea absolventilor suceveni care nu au promovat BAC-ul pentru meditatiile gratuite oferite in cadrul liceelor in care au invatat

Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze prima sesiune a examenului de bacalaureat 2012 nu se înghesuie să participe la meditaţiile gratuite organizate în cadrul unităţilor şcolare în care au absolvit ciclul liceal.

Ideea organizării unor astfel de pregătiri suplimentare a venit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava care a solicitat susţinerea pregătirii candidaţilor în unităţile şcolare absolvite, în intervalul 17 iulie-17 august.

Consultaţiile se fac cu profesorii încadraţi la disciplinele de examen, în cadrul unui program stabilit de către directori. În ciuda acestor eforturi, numărul celor care vin la meditaţii este foarte mic.

“Interesul elevilor este foarte scăzut pentru această pregătire care se face zilnic la noi în şcoală în cursul fiecărei dimineţi, la toate disciplinele de bacalaureat – limba şi literatura română, matematică, biologie şi anatomie. Din seria curentă de 232 de elevi care au susţinut examenul << maturităţii >> , doar 180 au reuşit să promoveze. Dintre cei care nu au trecut acest examen se prezintă la consultaţii în jur de 5-10 elevi, asta în ciuda faptului că au fost anunţaţi personal de către diriginţii de la clasă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, directorul adjunct al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Tatiana Hladiuc.

Un interes scăzut pentru medidaţiile oferite la limba şi literatura română, matematică, fizică şi biologie, se manifestă şi la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” din Suceava, acolo unde gradul de promovabilitate la bacalaureat a fost de doar 9%. “Prezenţa la consultaţii este infimă, de minim 5, maxim 25 de elevi, dacă ne gândim că după prima sesiune a examenului de BAC, liceul nostru s-a ales cu un număr de 120 de elevi picaţi. Consider că elevii au fost oarecum defavorizaţi întrucât fiind la un liceu tehnologic, matematica şi fizica au fost principalele discipline de examen. Elevii nu ajungeau la meditaţiile gratuite oferite de profesorii de la clasă nici în timpul anului, după ora 14.00, întrucât foarte mulţi făceau naveta”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, directorul adjunct al instituţiei de învăţământ, Elvira Georgescu.

Nici absolvenţii Colegiului Tehnic “Samuil Isopescul” din Suceava nu se înghesuie să participe la meditaţiile susţinute de profesorii instituţiei de învăţământ. “Din cei 176 de elevi care au susţinut BAC-ul, doar 26 au reuşit să promoveze, iar din păcate, la meditaţiile de la română, matematică şi biologie, se prezintă zilnic în jur de 10 elevi”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, secretarul-şef al colegiului, Cristina Adomnicăi.

Situaţia nu este roz nici la Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret” din Suceava, acolo unde din cei 100 de elevi care nu au promovat prima sesiune a BAC-ului, se prezintă la meditaţii în jur de 10-15 elevi. “Prgătirea se face la matematică, acesta fiind obiectul la care au picat cei mai mulţi elevi. Este clar că la consultaţii vin elevii care au interes să promoveze în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012”, a arătat pentru NewsBucovina.ro directorul colegiului sucevean, Virginel Iordache.

La sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2012 sunt estimaţi să participe 4.138 absolvenţi.