Acasă Actualitate Centre de zi pentru copii cu autism, la Fălticeni și Suceava. Proiect...

Centre de zi pentru copii cu autism, la Fălticeni și Suceava. Proiect de peste 7,8 milioane de lei, lansat de Help Autism și DGASPC Suceava

Asociația Help Autism, în calitate de lider de parteneriat, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au anunțat lansarea proiectului „Help Home Fălticeni și Help Autism Suceava – Centre de zi pentru copii și adolescenți cu autism”, cod SMIS 351177.

Intervenția este cofinanțată de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus, în Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P7 – Sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Implementarea durează 41 de luni, între 1 august 2026 și 31 decembrie 2029.

Obiectivul general este îmbunătățirea accesului egal și la timp la servicii specializate, de calitate și sustenabile de îngrijire de zi și terapie psihologică pentru copiii și adolescenții cu tulburări din spectrul autist din județul Suceava.

Proiectul vizează operaționalizarea și menținerea, cel puțin 12 luni după încheierea finanțării, a serviciului specializat extins Help Autism Suceava și a serviciului licențiat Help Home Fălticeni. Servicii specializate vor fi oferite pentru 132 de copii cu TSA din județ, dintre care 21 de etnie romă (15,9%). Pentru 70 de copii cu dizabilități (53% dintre participanți) se urmărește o situație ameliorată la încetarea calității de participant.

Asociația și DGASPC Suceava vor asigura evaluare psihologică și a nevoilor, terapie specializată, abilitare și reabilitare, activități pentru autonomia personală și viața independentă, socializare și recreere, consiliere pentru părinți, acompaniere, monitorizarea progresului, sprijin pentru integrarea socială, precum și informare și orientare către alte servicii.

Valoarea totală a proiectului este de 7.816.430,88 lei. Contribuția Uniunii Europene este de 6.643.966,25 lei, cea din bugetul național de 1.143.217,90 lei, iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului de 29.246,73 lei.


Intră acum și în grupul de