Acasă Actualitate Hram la Mănăstirea Arbore, cu slujbă arhierească și reînhumarea rămășițelor lui Luca...

Hram la Mănăstirea Arbore, cu slujbă arhierească și reînhumarea rămășițelor lui Luca Arbore

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a participat sâmbătă, alături de aleși locali și parlamentari, la slujba arhierească oficiată cu prilejul Hramului Mănăstirii Arbore, moment de însemnătate spirituală pentru comunitatea din comună și pentru Bucovina.

La slujbă au fost prezenți primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc, senatorul Ioan Stan, deputatul Mirela Elena Adomnicăi, secretarul de stat Cristian Șologon, primarul comunei Botoșana, Andrei Tudorel Sticlet, primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară, primarul orașului Solca, Cornel Țehaniuc, și primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu.

În aceeași zi a avut loc și reînhumarea rămășițelor pământești ale marelui boier Luca Arbore, ctitor al bisericii care îi poartă numele.

Robu l-a evocat drept un dregător de încredere al domnitorilor Moldovei și un om care a înțeles că adevărata moștenire se construiește pentru generațiile următoare.

Biserica de la Arbore, monument de valoare inestimabilă și parte a patrimoniului UNESCO, rămâne, a spus el, dovada vie a acestei moșteniri.

„Astăzi, la Arbore, am simțit încă o dată cât de important este să ne cunoaștem istoria, să ne respectăm înaintașii și să păstrăm cu grijă valorile care definesc Bucovina. Respect pentru trecut, credință pentru prezent și responsabilitate pentru viitor”, a scris vicepreședintele Consiliului Județean.


Intră acum și în grupul de