Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a organizat, în perioada 3–4 septembrie 2026, cel de-al treilea atelier de lucru din cadrul proiectului ALERT – Advanced Law Enforcement Response Technology (Soluții Tehnologice Avansate pentru Siguranța Publică), dedicat consolidării cooperării transfrontaliere româno-ucrainene în domeniul aplicării legii și al cercetării criminalistice.

Activitatea, parte dintr-o serie de patru evenimente bilaterale, a urmărit schimbul de experiență și de bune practici în investigarea locului faptei, identificarea victimelor și utilizarea tehnologiilor moderne în criminalistică și criminalistică informatică. Discuțiile au ținut cont de provocările generate de conflictul armat din Ucraina, cu accent pe identificarea victimelor în situații de conflict, inclusiv a corpurilor repatriate, pe aplicarea procedurilor internaționale DVI (Disaster Victim Identification) și pe particularitățile cercetării la fața locului în astfel de cazuri.Participanții au desfășurat un exercițiu practic care a simulat un atac cu dispozitive explozive soldat cu victime multiple. Aceștia au parcurs etapele specifice ale cercetării la fața locului, conform procedurilor de inspecție criminalistică și metodologiei DVI, au discutat componența și responsabilitățile unei echipe DVI, modul de completare a documentației și procedurile de ridicare, ambalare, documentare și custodie a probelor.În cadrul atelierului au fost prezentate și utilizate echipamentele și soluțiile tehnologice achiziționate prin proiectul ALERT, procesul de dotare fiind finalizat. Printre acestea se numără un laborator criminalistic mobil cu instrumente moderne, precum și soluții software și echipamente pentru prelucrarea imaginilor și înregistrărilor video, relevarea urmelor papilare și examinarea dispozitivelor electronice.Reprezentanții IPJ Suceava și ai Departamentului Principal al Poliției Naționale din Regiunea Cernăuți au prezentat particularitățile procedurilor folosite în activitatea criminalistică și în identificarea victimelor, facilitând schimbul de experiență. La eveniment au participat specialiști din Institutul Național de Criminalistică din România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă, Institutul de Cercetare Științifică de Expertiză Criminalistică din Regiunea Cernăuți și Universitatea de Stat de Medicină din Bucovina, Cernăuți.Proiectul ALERT, finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027, se derulează în perioada 16 mai 2025 – 15 noiembrie 2026, în parteneriat cu Departamentul Principal al Poliției Naționale din Regiunea Cernăuți. Valoarea totală este de 417.615 euro, din care 375.853,49 euro reprezintă contribuția Uniunii Europene.#Suceava #Poliție #ALERT #CooperareTransfrontalieră #Ucraina #Criminalistică #DVI #Interreg #SiguranțăPublică
Intră acum și în grupul de





