Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a publicat luni, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care susține că proiectul de drum din zona Sălii Polivalente a fost reevaluat tehnic și economic și va fi realizat la un cost semnificativ mai mic decât varianta avizată anterior.

Edilul afirmă că vechiul proiect prevedea cheltuieli de aproximativ 14 milioane de lei, estimate la nivelul prețurilor de acum patru-cinci ani, iar lucrarea va fi executată, potrivit acestuia, la jumătate de preț, cu o economie de 7 milioane de lei.
Rîmbu spune că suma economisită a fost direcționată către șantierele de modernizare a infrastructurii din cartiere.
Primarul precizează că lucrările de reabilitare au costat, per total, mai mult, însă cei 7 milioane de lei salvați au contribuit la continuarea investițiilor. În mesaj, edilul estimează că peste 20.000 de suceveni, respectiv aproape 6.500 de familii, beneficiază de aceste lucrări.
Edilul enumeră străzi la care face referire în acest context, printre care Vișinilor, Narciselor, Dimitrie Cantemir, Miron Costin, Bujorilor, Tineretului, Păcii, Prieteniei, Aurora, Eroilor, Iacob Zadik și Calea Burdujeni. Rîmbu pune aceste investiții în contrast cu ceea ce numește un drum „supradimensionat” din proiectul anterior, pe care îl asociază unor exproprieri și interese imobiliare din perioada administrației de atunci.
Potrivit primarului, Sala Polivalentă va fi deservită de o arteră modernă, cu o bandă carosabilă de 3,5 metri pe sens și un trotuar de 1,5 metri.
Rîmbu își prezintă intervenția ca pe un exercițiu de transparență privind modul în care sunt cheltuiți banii din taxe și impozite și spune că administrația trebuie să caute soluții, nu să se oprească la proiecte considerate de el risipitoare.
Intră acum și în grupul de





