Acasă Actualitate Încep lucrările la creșa din cartierul Europa. Primarul Rîmbu: „Promisiunile pe hârtie...

Încep lucrările la creșa din cartierul Europa. Primarul Rîmbu: „Promisiunile pe hârtie au luat sfârșit”

Lucrările de construcție a creșei de pe Strada Paris nr. 1 din cartierul Europa al municipiului Suceava vor începe pe 14 septembrie 2026, a anunțat primarul Vasile Rîmbu pe pagina sa de socializare. Edilul a precizat că obiectivul, promis de un deceniu, are un buget de 15.082.080,22 lei, finanțat din Bugetul de Stat, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și din bugetul local.

Antreprenorul desemnat este asocierea AMICII BUILDING SRL & ARHI BUILD EXPERT SRL, iar dirigintele de șantier a fost confirmat firma PROVINCI EXXON SRL. Autorizația de construire a fost emisă legal în vara acestui an.

Rîmbu a transmis că „promisiunile pe hârtie au luat sfârșit” și că „renaștem prin educație și respect”, subliniind că locuitorii cartierului își iau astfel revanșa după ani de așteptare.

În mesaj, primarul a făcut și o aluzie politică la fostul viceprimar, consilierul Lucian Harșovschi, invitând pe cineva din anturajul acestuia să-i transmită că „se excavează puternic” și că vor circula zeci, poate sute de camioane cu pământ, făcând referire la situația semnalată de actuala administrație la preluarea mandatului în legătură cu pământul excavat la construcția Sălii Polivalente care ar fi fost transportat de fostul viceprimar în interes propriu.

Cartierul Europa a beneficiat în ultima perioadă și de lucrări de asfaltare și sistematizare pe străzile Paris, Viena, Madrid și Londra, după alocări din fondul de rezervă bugetară.

#Suceava #CartierulEuropa #Cresa #VasileRimbu #Educatie #PrimariaSuceava #Bucovina


Intră acum și în grupul de