Cea de-a doua etapă de consultări pentru proiectul centrului SPA și de agrement din Cacica va avea loc vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 14:00, la Căminul Cultural din comună. Investiția este pregătită de Consiliul Județean Suceava și Primăria Cacica pentru a fi depusă la finanțare europeană.

Prima întâlnire s-a desfășurat pe 28 iulie, în același loc, cu locuitori ai comunei, reprezentanți ai școlilor și ai serviciilor sociale, operatori economici, tineri, seniori, persoane din grupuri vulnerabile și aparținători. Pe baza chestionarelor și a discuțiilor din grupurile de lucru a fost întocmit un raport cu nevoile, propunerile și observațiile participanților.
Printre ideile formulate s-au numărat cursuri de înot și activități sportive, programe pentru copii, tineri și seniori, ateliere educaționale, evenimente culturale, spații verzi și locuri de joacă. S-a vorbit și despre valorificarea sării și a apei sărate, precum și despre promovarea Salinei Cacica și a tradițiilor locale.
Pornind de la aceste propuneri, proiectantul a pregătit o primă variantă a soluției tehnice, care va fi prezentată vineri persoanelor, organizațiilor și instituțiilor care vor să se implice în activitățile centrului. Concluziile noii consultări vor intra în forma finală a proiectului.
Propunerile pot fi trimise în continuare la adresa [email protected].
#Cacica #CJSuceava #CentruSPA #ConsultarePublica #SalinaCacica #FonduriEuropene #Suceava #Bucovina
Intră acum și în grupul de





