Autoritățile au perimetrat zona din lanul de porumb de la Botoșanița Mare, comuna Calafindești, unde a fost găsit sâmbătă după-amiază obiectul zburător prăbușit, a anunțat ISU Suceava.

Pompierii militari și alte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului în urma unui apel la 112, prin care un cetățean semnala că un obiect neidentificat ar fi căzut pe câmp.
Potrivit informațiilor oficiale transmise anterior, obiectul a fost identificat după ce Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au anunțat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor două state, îndreptându-se către nord-estul României. Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației, iar la ora 16.20 a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru județul Botoșani. Tot atunci, prin 112 a fost semnalată o dronă deasupra localității Știubieni.
La impact, în lanul de porumb de la Botoșanița Mare s-a produs un incendiu de mici dimensiuni și s-a format o cavitate de aproximativ un metru în diametru și 30 de centimetri adâncime. Nu au fost victime.
Potrivit locotenent colonel Alin Găleată, zona rămâne asigurată, până la sosirea specialiștilor instituțiilor abilitate. O echipă pirotehnică a SRI se deplasează la fața locului. Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Intră acum și în grupul de





