Acasă Actualitate Rîmbu spune că scuarul din Burdujeni e un bun public de preț...

Rîmbu spune că scuarul din Burdujeni e un bun public de preț și trebuie să devină loc de întâlnire pentru trei generații: „Este aproape gata”.

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat că noul scuar pietonal din Burdujeni este aproape de finalizare și că, în scurt timp, spațiul va fi predat locuitorilor.

Într-o postare publicată pe pagina sa de socializare, edilul a scris că Burdujeniul „își recapătă demnitatea, pas cu pas” și că administrația își dorește ca zona de promenadă și relaxare din inima cartierului să devină un punct autentic de întâlnire pentru cel puțin trei generații.

„Nu mai durează mult. În foarte scurt timp, lucrările vor fi complet finalizate: rolul utilajelor și al echipelor de constructori se încheie, iar spațiul vă va aparține în totalitate. Vi-l încredințăm vouă, locuitorilor din Burdujeni, dar și tuturor celor care tranzitează cartierul, ca pe un bun public de preț”, a transmis Rîmbu.

Primarul a adăugat că reperul lucrării a fost „bucuria de a trăi frumos” și că speră ca obiectivul să fie atins. Mesajul este înscris în campania „Facem Suceava Bine”.


Intră acum și în grupul de