Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează proiectul transfrontalier „Tehnologii educaționale în domeniul energiei pentru învățare avansată într-o rețea structurată” (ETALON), finanțat prin Programul Interreg NEXT VI-A România–Ucraina 2021–2027. Bugetul total este de 438.727,82 euro, din care 394.855,03 euro sunt alocați de Uniunea Europeană. Implementarea durează 18 luni, de la 30 iunie 2026 până la 29 decembrie 2027.

USV este coordonator, iar parteneri sunt Organizația Non-Guvernamentală „Centrul de Inițiative Europene” din Ucraina și Universitatea Națională din Uzhhorod. Proiectul vizează educația digitală și la distanță în domeniul energiei: programe comune, materiale didactice, laboratoare moderne și un model de învățare mixtă, care să poată continua și în situații de criză. Conținutul este legat de realitățile locale și de prioritățile europene privind tranziția ecologică.
Beneficiari sunt studenții, cadrele didactice, participanții la programe de formare și reprezentanți ai autorităților locale, inclusiv manageri energetici. Coordonatorul din partea universității sucevene, șef de lucrări dr. ing. Eugen Hopulele, a arătat că instrumentul energetic ETALON și modulele digitale vor ajunge la cel puțin 120 de utilizatori – studenți și actori locali – formați în eficiență energetică. Comunitățile vor primi instrumente practice pentru audituri energetice.
Înainte de lansarea oficială, pe 26 iulie, cele trei instituții au avut o ședință comună la Suceava, în care au stabilit primii pași: selectarea comunităților, programul de audituri și management energetic, plus două structuri de lucru, la nivel transfrontalier și la nivel educațional.
Conferința de deschidere a avut loc a doua zi, 27 iulie. Au vorbit prorectorul USV, profesorul Ștefan Purici, Alina Ilisai, ofițer de implementare la BRCT Suceava, Natalia Nosa, director executiv al partenerului ucrainean, și Nataliya Korol, de la Universitatea din Uzhhorod, care a insistat pe sesiunile de instruire pentru studenți și comunități. Kateryna Skubenych și Mykhailo Slyvka, de la aceeași universitate, au prezentat componentele de cercetare și modul de diseminare a rezultatelor.
Intră acum și în grupul de





