Intră acum și în grupul de
Potrivit acestuia, odată cu această avansare, au fost devansate numeroase universităţi din categoria de Educaţie şi cercetare ştiinţifică precum şi din categoria de Cercetare avansată şi educaţie.
Constituită în 2001 şi având ca obiectiv asigurarea suportului, dezvoltării şi promovării cercetării ştiintifice la nivel naţional, asociaţia Ad Astra şi-a propus să evidenţieze, în cadrul proiectului Cartea albă a cercetării din România, producţia ştiinţifică în funcţie de articolele indexate în baza de date ISI Web of Science. Platforma ISI include cele mai importante reviste științifice selectate de un comitet internațional de profil, iar scorul relativ de influență este calculat pe baza citărilor obținute în revistele de top din fiecare domeniu.
„În topul Ad Astra al universităţilor de stat, top care utilizează scorul relativ de influență individualizat al articolelor cotate ISI Web of Science, Universitatea << Ştefan cel Mare >> din Suceava a reuşit să urce treptat 11 poziţii, începând cu anul 2009. Dacă în acel an, pe baza cotării articolelor din 2008, USV a ocupat locul 31, în anul 2010 s-a plasat pe locul 24, iar în 2011 să urce alte două locuri. În prezent, instituţia de învăţământ superior din Suceava se află pe poziţia 20, cu un Scor relativ de influenţă individual (SRII) cumulat pe universitate de 5,268, depăşind instituții precum: Academia de Studii Economice din Bucureşti, Academia Tehnică Militară, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi și multe alte instituții de învățământ superior incluse de către Minister în categoria universităților de Educaţie şi cercetare ştiinţifică”, se arată în documentul citat.
Conform prorectorului sucevean, această dinamică pozitivă se datorează reorientării cadrelor didactice sucevene spre publicarea rezultatelor activității științifice în reviste de prestigiu din străinătate, implicării largi a doctoranzilor și post-doctoranzilor în procesul de cercetare și de valorificare a ideilor și investigațiilor aferente, atragerii unor cercetători recunoscuți pe plan mondial, stimulării materiale și financiare a publicării articolelor cu factor de influență etc.
Reamintim cu acest prilej și faptul că Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava ocupă primul loc în clasamentul naţional al universităților privind numarul de brevete acordate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), precum şi în ceea ce priveşte numărul de cereri de brevete înregistrate de OSIM în perioada 2007-2011.
„Aceste rezultate ale cercetării sucevene constituie o dovadă în plus în privință încadrării incorecte a Universităţii din Suceava în categoria universităţilor centrate pe Educaţie (A), cu atât mai mult cu cât același SRII cumulat ar fi trebuit să fie, conform metodologiei publicate de Ministerul Educaţiei, Tineretului și Sportului, unul din factorii determinanți în procesul de clasificare a universităților. Aceasta justifică încă o dată acţiunea în instanţă intentată Ministerului pentru nepublicarea scorurilor oficiale care au stat la baza clasificării universităților și a documentelor aferente organismului internaţional ce ar fi trebuit să efectueze o astfel de clasificare”, este de părere Mihai Dimian.
Topul și detaliile privind metodologia de realizare se pot consulta la adresa:
http://www.ad-astra.ro/cartea-alba/institutions.php?type_id=1&year_indexed=2011