Acasă Actualitate Rîmbu, reacționează dur față de cei care aruncă gunoaie pe străzi: Nu...

Rîmbu, reacționează dur față de cei care aruncă gunoaie pe străzi: Nu putem mătura mai repede decât aruncă unii pe jos. Vor urma amenzi

Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a transmis marți, 22 septembrie 2026, un mesaj despre curățenia orașului și despre zgomotul făcut noaptea pe domeniul public. Edilul spune că străzile sunt „patrimoniul comun al fiecăruia dintre noi” și că administrația „nu poate mătura mai repede decât aruncă unii pe jos”, precizând că nu e o scuză și nici o fugă de răspundere.

Rîmbu descrie curățenia și ca pe „o chestiune de igienă a spiritului” și ca pe un „test administrativ” dat zilnic.

El și-a exprimat respectul față de oamenii care lucrează la salubrizare „chiar înainte de a răsări soarele”, pe ploaie, vânt și frig.

„Munca lor este o formă nobilă de dăruire, o trudă tăcută care ține civilizația în picioare și care merită toată prețuirea întregii comunități”, a scris primarul.

Vasile Rîmbu atenționează că vor urma amenzi pentru cei care aruncă mizerie sau vandalizează.

„Față de trufia primitivă a infatuaților care își arată sărăcia lipsei de caracter aruncând mizerie și chiar vandalizând, de parcă orașul ar fi propria lor groapă de gunoi, am un mesaj: vor urma amenzi și poate că astfel vor învăța ce înseamnă rușinea de obraz”, a precizat primarul.

Într-un post-scriptum, Rîmbu a reacționat și la reclamațiile din mai multe zone ale orașului privind „scenele nocturne în care găști zgomotoase confiscă spațiul public”. „Libertatea de a ieși seara în oraș se oprește exact acolo unde începe dreptul sucevenilor la odihnă, curățenie și respect reciproc”, a adăugat primarul.


Intră acum și în grupul de