Gheorghiță Isăilă, boxer profesionist născut în Suceava și originar din comuna Mălini, a câștigat sâmbătă, 19 septembrie 2026, primul său main event sub noul management Warren Boxing Management, al nepoților lui Frank Warren.

















Meciul, desfășurat în Marea Britanie, unde Isăilă este stabilit, s-a încheiat cu o victorie la puncte.
Sportivul, cunoscut și ca Giorgio „Dracula” Isăilă, spune că a început bine, dar o ciocnire de cap i-a deschis arcada încă de la început. Cu toate acestea a continuat până în ultima rundă, când l-a trimis pe adversar la podea. Acesta s-a ridicat în ultimele secunde și a terminat lupta în picioare.
Cu acest rezultat, Isăilă are palmaresul 11 victorii din 11 meciuri, dintre care șase prin KO.
Arena a fost plină, iar prezența românilor s-a făcut simțită, potrivit boxerului sucevean.
Următorul obiectiv anunțat de el este o oportunitate la o centură regională din Anglia, apoi titluri europene și internaționale.
Intră acum și în grupul de





