Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților respinge informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora asupra Înaltpreasfințitului Părinte Calinic ar fi fost exercitate presiuni politice pentru suspendarea de la slujire a preotului Constantin Bobu, paroh al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ipotești.
Într-un comunicat transmis luni, 28 septembrie 2026, de pr. Alexandru-Flavian Sava, Biroul de presă al Arhiepiscopiei precizează că părintele Constantin Bobu „nu a fost suspendat și nu a fost sancționat” de eparhie. Informațiile despre astfel de presiuni și despre o presupusă sancțiune sunt calificate drept „complet neadevărate” și prezentate „în mod tendențios”.
Instituția eparhială afirmă că activitatea administrativă și disciplinară se desfășoară doar după statutele și regulamentele Bisericii Ortodoxe Române. Sesizările venite din afara spațiului bisericesc sunt analizate numai dacă se confirmă prin fapte verificabile și dacă privesc direct exercitarea slujirii preoțești.
Intră acum și în grupul de






