Acasă Actualitate Exercițiul european CROSSFLOOD, în linie dreaptă la Siret. Suceava a devenit centru...

Exercițiul european CROSSFLOOD, în linie dreaptă la Siret. Suceava a devenit centru de comandă pentru un scenariu internațional de inundații

Acțiunile de pregătire din cadrul proiectului european CROSSFLOOD au intrat în linie dreaptă. Începând de luni, 28 septembrie 2026, județul Suceava a devenit centrul de comandă pentru unul dintre cele mai complexe exerciții internaționale de protecție civilă organizate în regiune.

Luni, structura de coordonare și conducere a exercițiului (EXCON) a ajuns și s-a instalat la sediul Poligonului pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenție din Siret. Au avut loc activități intense de organizare logistică, iar ultimele detalii au fost puse la punct pentru operaționalizarea Bazei de Operații de la Siret, locul de campare și coordonare a forțelor de intervenție.

Marți, 29 septembrie, a început mobilizarea forțelor de intervenție (Training Audience), care se prezintă, conform planificării, la baza operaționalizată din Siret. Ziua a debutat cu o ședință a EXCON, coordonată de directorul de proiect, dr. Bogdan Pop, director general adjunct în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, alături de Per Øyvind Semb și Maria Tuomela, din Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (DG ECHO – Comisia Europeană), și de Christian Resch, directorul exercițiului.

Echipajele românești din județele Suceava, Iași, Botoșani, Neamț și Vrancea au sosit deja, iar modulul de intervenție din județul Timiș urma să ajungă în seara de 29 septembrie. Aceste forțe sunt alocate pentru misiuni de salvare, pompare de mare capacitate, decontaminare CBRN și intervenții pirotehnice.

Tot marți au loc pregătirea detaliată a locațiilor de exercițiu și sosirea observatorilor internaționali. Din punct de vedere procedural, se simulează declararea stării de dezastru și activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, cu lansarea cererilor de asistență internațională.

Organizatorii reamintesc că desfășurarea de forțe, convoaiele tehnice și mobilizarea autospecialelor ISU din mai multe județe, precum și a echipajelor internaționale, fac parte exclusiv dintr-un scenariu de antrenament și cer înțelegerea populației.