Intră acum și în grupul de
O bandă de spărgători de autoturisme formată din şase persoane dintre care cinci minore, a fost prinsă în flagrant de poliţiştii suceveni pe când lacţionau de zor pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.
Potrivit IPJ Suceava, totul a pornit aproape de miezul nopţii, după ce organele de poliţie au fost sesizate despre faptul că mai mulți tineri au deschis un autoturism parcat pe strada Putna și încearcă să sustragă bunuri din interiorul acestuia.
La fața locului, a fost identificat un autoturism parcat și care avea portiera din partea dreaptă față întredeschisă, iar în interior erau mai multe bunuri răvășite și torpedoul deschis. În imediata apropiere, pe strada Gheorghe Doja, a fost identificat un grup de 6 tineri, care la vederea patrulelor de poliție au fugit în mai multe direcții.
Imediat poliţiştii au trecut la urmărirea celor în cauză, fiind imobilizați un număr de patru tineri din grup, care au fost conduși la sediul Secției de Poliție Burdujeni, ocazie cu care s-a stabilit că toţi au vârstele cuprinse între 9 şi 17 ani şi sunt din oraşul Dolhasca.
Cei patru tineri au declarat că în jurul orelor 22:00, împreună cu alţi doi prieteni, unul de 16 şi celălalt de 33 de ani, tot din aceeaşi localitate, care reuşiseră să fugă, au venit în Suceava cu trenul, cu intenția de a sustrage bunuri din autoturisme, la propunerea unuia dintre tinerii din grup.
Ajungând în gara Burdujeni, au stat în zonă până la miezul nopţii după care au plecat printre blocuri și au încercat la întâmplare portierele mai multor mașini parcate. La un moment dat unul dintre ei a găsit un microbuz cu portiera deschisă, a pătruns în interior în timp ce ceilalți asigurau paza, a deschis torpedoul mașinii și a căutat bunuri de valoare, respectiv bani sau telefoane, dar negăsind nimic, a coborât lăsând portiera din partea dreaptă întredeschisă, după care toți au plecat pe o stradă din apropiere pentru a căuta alte mașini.
După circa 10 minute, au observat apropiindu-se două mașini de poliție, fapt pentru care au luat-o la fugă printre niște case, unde au fost prinși de către agenții de poliție și conduși la Secția de Poliție Burdujeni. În urma acţiunilor derulate de organele de ordine, aproape de orele 05:00, au fost găsiţi şi cei doi fugari în zona Gării Burdujeni, cu toţii fiind acum cercetaţi penal.
Intră acum și în grupul de