Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a explicat de ce le-a spus consilierilor locali, în ședința de miercuri, că sunt „bătuți cu leuca-n cap”. El scrie că expresia a ajuns între timp subiect mai important decât gigacaloria și că a folosit o formulă populară, spusă la nervi, fără pretenții academice sau diplomatice.

Pe fond, Rîmbu reia argumentația la amendamentul respins de Consiliul Local. Bioenergy a cerut majorarea prețului de producție al energiei termice, majorare avizată de ANRE. Amendamentul lui spunea că această creștere să nu ajungă în factura sucevenilor, diferența urmând să fie suportată de Primărie, prin subvenție. „Adică administrația să preia creșterea, nu cetățeanul. Atât”, a scris primarul.
Vasile Rîmbu a evitat însă să precizeze că proiectul de hotărâre pe care l-a inițiat conținea majorarea prețului gigacaloriei, iar amendamentul său a fost trecut pe ordinea de zi suplimentară. Mai mult, proiectul avea numeroase inadvertențe care au fost semnalate de consilierii locali care au cerut refacerea proiectului care să includă de la bun început și textul potrivit căruia prețul căldurii pentru populație rămâne neschimbat.
Vasile Rîmbu a admis doar criticile pentru expresie și spune că și-a prezentat scuzele, dar nu cere însă iertare pentru că s-a enervat când a văzut respinsă o soluție prin care încerca să protejeze factura oamenilor și anunță că nu transformă episodul într-o dramă.
„Sunt convins că nimeni nu rămâne «bătut cu leuca-n cap» permanent. Confuzia trece, procesele-verbale rămân, voturile, de asemenea”, a transmis Rîmbu. El speră ca, la proiectele următoare, aleșii să citească până la capăt ce au în față înainte să ridice mâna: „Ar fi bine pentru Consiliul Local. Dar, mai ales, ar fi bine pentru suceveni.”
În postscriptum, primarul precizează că expresia se folosește figurat despre cineva care pare zăpăcit, confuz, dezorientat, și dă exemplul: „Se uita la noi de parcă-i lovit cu leuca-n cap și nu înțelegea ce se întâmplă.” „Nu este nimic trivial și nici excesiv deplasat”, a încheiat el.
Replica vine după ședința în care Consiliul Local a respins atât amendamentul privind menținerea facturii pentru populație, cât și proiectul de actualizare a prețurilor la energia termică. În sală, mai mulți consilieri îi ceruseră să-și ceară scuze, după ce primarul s-a folosit de boala gravă a tatălui unui consilier local în disputa despre tarifele de încărcare a mașinilor electrice.





