Polițiștii IPJ Suceava au desfășurat, între 1 și 4 octombrie, o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, cu accent pe depășirile neregulamentare și viteza excesivă. În cele patru zile au fost implicate peste 100 de echipaje de poliție rutieră, care au folosit radare montate pe autospeciale și aparate mobile tip pistol laser TruCam.

În a doua parte a zilelor și seara, controalele au vizat și șoferii care au consumat alcool sau substanțe interzise. Au fost testați peste 750 de conducători auto. Pentru segmentele cu risc accidentogen și zonele hotspot, în 1 și 3 octombrie a fost folosit un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, din cadrul Inspectoratului General de Aviație.

Aeronava a monitorizat în special DN 17 și DN 2. Cu aparatura de la bord au fost căutați șoferii care depășesc neregulamentar sau au un comportament agresiv în trafic. Echipajul rutier din elicopter a coordonat echipajele de la sol și a transmis date despre dinamica rutieră, valorile de trafic și abaterile care pun în pericol siguranța rutieră.
În cadrul acțiunii au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 450.000 de lei. Au fost reținute 87 de permise de conducere și ridicate 37 de certificate de înmatriculare. IPJ Suceava arată că, în perioada de referință, nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave. Acțiunile continuă, cu accent pe pregătirea sezonului rece, circulația pe ceață, carosabil umed și aderență scăzută.





