Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2026-2027 a debutat la începutul lunii octombrie, iar vaccinurile pot fi achiziționate din farmacii pe baza unei prescripții medicale eliberate de medicii de familie sau de medicii de alte specialități, vaccinarea fiind recomandată de specialiști pentru a evita riscul dezvoltării unor forme severe de boală.

Medicul șef al Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, Monica Terteliu Băițan, a declarat, luni, pentru NewsBucovina, că vaccinarea antigripală trebuie efectuată anual, începând cu luna octombrie, tocmai pentru ca vaccinul să-și facă efectul, iar organismul să-și poată secreta cantitatea eficientă de anticorpi pentru a fi protejați.
Ea a spus că vaccinarea antigripală este recomandată atât copiilor, cât și adulților, inclusiv persoanelor vârstnice
”De ce? Pentru că persoanele din categoria vârstelor extreme, adică sugarii, respectiv pacienții vârstnici, pot fi la risc pentru dezvoltarea unor forme severe. Sigur, gripa poate părea din exterior o răceală banală, însă și aceste răceli banale pot crea complicații, una dintre ele este partea cardiacă, pot apărea miocardite, pot apărea complicații pulmonare, de tipul bronho-pneumoniilor, ce duc la insuficiență respiratorie acută, inclusiv complicații cerebrale, mult mai rare, de tip meningoencefalită, dar și acestea pot apărea”, a explicat medicul sucevean
Dr. Monica Terteliu Băițan a mai spus că pentru pacienții cu vârste de peste 65 de ani, care suferă de boli cronice și se află în categoria la risc, există vaccinuri antigripale cu o doză suplimentară de antigene, care poate stimula eficient imunitatea persoanei vârstnice.
”Pe măsură ce omul înaintează în vârstă, imunitatea lui scade și răspunsul la vaccinul obișnuit poate fi diminuat, motiv pentru care există pe piață, compensat, la recomandarea medicului de familie sau a oricărui medic, pacientul poate primi rețetă cu acest tip de vaccin cu doză crescută de antigene. De asemenea, pentru copii este iarăși o formă ușor de administrat, este vaccinarea antigripală intranazală, fără durere. Este vorba de un vaccin viu atenuat și atunci nu toți copiii, respectiv nu toți sugarii pot beneficia de acest tip de vaccin, pentru că există anumite contraindicații, spre exemplu, bolile cronice care scad imunitatea sau pacientul pediatric oncologic care nu are indicații să primească acest tip de vaccin mult mai ușor de administrat”, a menționat medicul sucevean.
Întrebat dacă după pandemia de COVID a scăzut încrederea populației în vaccinare, coordonatorul Secției de Boli Infecțioase a spus că atunci când oamenii au răspunsuri din partea medicilor la întrebările care îi frământă în privința vaccinării, încrederea lor crește.
”Postpandemic, într-adevăr există o scădere drastică a încrederii în vaccinare, motiv pentru care și noi, ca și medici, indiferent de specialitate, ne-am mobilizat tocmai pentru explica mai mult pacientului, aici țin să precizez și Campania” Întreabă-ți medicul despre vaccinare” a Colegiului Medicilor Suceava, și e nevoie de un efort concentrat, tocmai pentru ca populația să aibă toate răspunsurile la întrebările pe care fiecare pacient și le adresează și obținând răspunsurile, crește și încrederea”, a subliniat medicul Monica Terteliu Băițan.
Referindu-se la efectele adverse ale vaccinului antigripal, medicul sucevean a mai spus că, la fel ca la orice vaccin, și vaccinul antigripal poate avea efecte adverse, fie la nivel local, la locul administrării( roșeață, durere) și continuând cu cele sistemice.
” Poate declanșa o formă ușoară de gripă, adică pacientul poate să devină febril, să aibă dureri musculare, dureri articulare, toate induse de vaccinul antigripal. Inclusiv copilul mic poate să facă febră înaltă și atunci, într-adevăr, pot să apară diferite alte complicații, dar nu vaccinul în sine, vaccinul poate da febra și febra poate conduce la apariția unor convulsii”, a mai precizat medicul sucevean.
De menționat este că vaccinul antigripal este compensat sută la sută pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 19 ani, pentru gravide, persoanele peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice și este compensat 50 la sută pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani, care nu suferă de boli cronice.





