Primăria Municipiului Suceava, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), informează cetățenii că, începând cu data de 15 octombrie 2026, vor putea depune cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie aferente sezonului rece 2026-2027.

Potrivit reprezentanților administrației locale, persoanele care doresc să beneficieze de sprijin pe întreaga perioadă a sezonului rece, respectiv noiembrie 2026 – martie 2027, trebuie să depună documentația până cel târziu la data de 20 noiembrie 2026.
Ajutorul este acordat în funcție de venitul mediu net lunar al solicitantului. Astfel, pot beneficia de acest sprijin persoanele singure care realizează venituri de până la 2.053 de lei lunar, precum și familiile cu venituri de până la 1.386 de lei pe membru de familie.
Sprijinul financiar este destinat acoperirii unei părți din costurile cu gazele naturale, energia termică, energia electrică sau combustibilii solizi, precum lemnele și cărbunii. În funcție de nivelul veniturilor, procentul de compensare poate varia între 10% și 100%.
Formularele necesare pot fi obținute de la asociațiile de proprietari, de la Compartimentul Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Suceava, de la sediul Direcției de Asistență Socială din cartierul Burdujeni sau online, de pe site-ul oficial al municipalității.
Reprezentanții DAS atrag atenția că există și criterii de excludere. Nu pot beneficia de aceste ajutoare persoanele care dețin alte clădiri în afara locuinței de domiciliu, terenuri care depășesc limitele prevăzute de legislație, depozite bancare cu o valoare mai mare de 27.576 de lei sau autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani. Pentru informații suplimentare, solicitanții se pot adresa Direcției de Asistență Socială Suceava, la sediile din Bulevardul 1 Mai nr. 5A și strada 22 Decembrie nr. 2, cartier Burdujeni, sau la numerele de telefon 0230.212.696 și 0230.516.445. De asemenea, informații pot fi solicitate și prin e-mail, la adresa [email protected]





