Mai mult de doua treimi din notele contestate la BAC-ul de toamna au ramas nemodificate, la Suceava. Detalii aici


Intră acum și în grupul de

Doar 42 de note din cele 448 contestate de absolvenţii din judeţul Suceava care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă, au fost modificate prin creştere, în urma recorectării tezelor.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, lucrările au fost recorectate în Centrul Regional Bistriţa. „Din cele 448 de lucrări contestate, la 306 dintre acestea notele au rămas nemodificate, 142 fiind modificate, 42 prin creştere, iar 100 prin scădere. Modificările nu au influenţat foarte mult nota obţinută iniţial”, a declarat Hacman.

Reamintim că la nivelul judeţului Suceava, în urma încheierii celei de-a doua sesiuni de BAC 2012, au fost înregistrate 448 de contestaţii, dintre care 196 la matematică, iar 108 la limba şi literatura română. Alte 69 de contestaţii au fost depuse la biologie, 24 la geografie, 17 la istorie, 14 la anatomie, 9 la fizică, 6 la informatică, 4 la logică şi argumentare şi una la chimie.

Promovabilitatea la a doua sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Suceava este de 37,89%, înaintea cotestaţiilor, după ce în sesiunea din vară au promovat examenul 48,46% dintre candidaţi.

La sesiunea de toamnă a bacalaureatului, un număr de 1.629 de candidaţi au fost respinşi, iar 996 au promovat examenul.


Intră acum și în grupul de