Acasă Actualitate Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor în județul Suceava. DSVSA avertizează populația...

Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor în județul Suceava. DSVSA avertizează populația să nu atingă momelile vaccinale

Campania de vaccinare antirabică a vulpilor este în desfășurare în județul Suceava, momelile vaccinale fiind distribuite fie pe cale aeriană în habitatele naturale ale vulpilor, fie manual, în fondurile de vânătoare, în zonele frecventate de vulpi.

Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Sorin Mihai Voloșeniuc, a declarat pentru NewsBucovina că la nivel național campania de vaccinare antirabică a vulpilor este coordonată de ANSVSA și are ca scop prevenirea  răspândirii bolii în rândul populației de animale sălbatice și a transmiterii rabiei la oameni și animale.

El a spus că în acest an, pentru județul Suceava, campania aeriană  de vaccinare antirabică la vulpi este coordonată de DSVSA Iași, în județul Iași fiind înregistrate în acest an multiple focare de rabie la vulpi.

Medicul veterinar sucevean a mai spus că în cursul zilei de joi DSVSA  a recepționat 2500 de momeli vaccinale care vor fi distribuite în 16 fonduri de vânătoare din zona de Nord-Est a județului Suceava, aflate la frontiera cu Ucraina și cu județul Botoșani, precum și din zonele Solca și Boroaia, campania de vaccinare antirabică a vulpilor urmând să se desfășoare manual, prin amplasarea momelilor vaccinale în vizuini sau în zonele frecventate de aceste animale sălbatice.

El a mai spus că  populațiile de vulpi reprezintă principalul rezervor de virus rabic, iar vulpile infectate pot transmite virusul rabic prin mușcătură , zgârietură sau contactul cu saliva animalelor sălbatice, animalelor domestice și animalelor de companie, iar în cazuri izolate și oamenilor.

Medicul veterinar sucevean a menționat că rabia este o boală mortală produsă de un virus care atacă sistemul nervos central, iar după apariția semnelor clinice, evoluția bolii este fatală.

Directorul DSVSA Suceava a atras atenția ca în cazul în care cineva găsește o momeală vaccinală intactă într-o zonă nelocuită, să nu o atingă și să o lase în locul respectiv, dacă o momeală a căzut accidental într-o curte sau într-o zonă circulată, recomandarea este să nu fie atinsă cu mâna neprotejată, ci să se folosească o mănușă sau o pungă de plastic pentru a o ridica și plasa într-o zonă împădurită sau cu vegetație din apropiere, iar dacă cineva găsește o momeală al cărei înveliș este desfăcut, spart sau distrus, să plaseze momeala cu mâinile protejate de mănuși într-o pungă de plastic și să anunțe medicul veterinar din cea mai apropiată localitate pentru a o prelua.

El a mai spus că în cursul anului 2026 în județul Suceava s-au înregistrat două cazuri de rabie, unul la vulpe, iar altul la o bovină.

Medicul veterinar sucevean a subliniat importanța prevenției prin vaccinarea antirabică a animalelor de companie, atenționând proprietarii de animale ca în cazul în care observă un comportament diferit al animalelor, precum neliniște, hiperactivitate, ultrasensibilitate la zgomot și lumină, precum și agresivitate, să contacteze imediat medicul veterinar local sau DSVSA.

De menționat este că în cazul câinilor și pisicilor prima doză de vaccin antirabic se administrează, conform recomandărilor ANSVSA, la vârsta de 3- 6 luni, după finalizarea schemei de vaccinare împotriva bolilor specifice speciei, urmată de rapelul anual, pentru a menține imunitatea activă.